Noutăți

Ținând cont de art. 1 si 2 din Anexa 1 la HS 155/2021 s-a emis HCA 132/27.09.2021 în ceea ce privește desfășurarea orelor didactice din săptămâna 1 de scoala.

Studenții FSC, anul I licență, specializările Comunicare și relații publice și Traducere și interpetare sunt invitați luni, 27.09.2021 să participe la o serie de întâlniri, prilejuite de începerea anului universitar 2021-2022:

Deschiderea anului universitar 2021-2022 pentru anii II și III licență, precum și pentru anii I și II master se va desfășura online și va avea loc luni, 27.09.2021, după următorul program:

În atenţia celor interesaţi

Reglementări privind posibilitatea studenţilor de a solicita diminuarea sau eşalonarea taxei de şcolarizare, anul universitar 2021-2022.

În atenția studenților Facultății de Științe ale Comunicării

A fost publicată Hotărârea Senatului nr. 155 din 16.09.2021 cu privire la procedura de desfășurare a activităților didactice din semestrul I al anului universitar 2021-2022.

In atenția studenților anului universitar 2020-2021

A fost publicată adresa Rectoratului UPT privind exmatricularea, reînmatricularea si termenele de plată și de depunere a cererilor de reînmatriculare, precum și lista studenților exmatriculați. Mai multe

In luna septembrie 2021, Facultatea de Științe ale Comunicării organizează, pentru anul universitar 2021-2022, admitere la programele de studii ale facultății - licență și master. Pentru mai multe informații privind calendarul, precum și locurile disponibile, vă rugăm accesați Pagina de admitere.

Facultatea de Științe ale Comunicării organizează, în luna iulie, o nouă sesiune de admitere la programele de licență, cu frecvență și la distanță.
Depunere dosare: 26 - 28 iulie 2021
Online: https://admitere.upt.ro/
Fizic: în centrele de admitere din cadrul facultăților
Calendarul de admitere se actualizează astfel:

👉 26 - 28 iulie 2021 (în 28.07.2021 - până la ora 16:00) - înscriere candidați noi, online și fizic
👉 28 iulie 2021 - concurs de dosare
👉 29 iulie 2021, ora 9:00 - rezultatele concursului
👉 29 iulie, de la ora 10:00 - 30 iulie 2021, până la ora 12:00 - confirmări
👉 30 iulie 2021, ora 14:00 - afișarea rezultatelor

Mai multe informații

 

Facultatea de Științe ale Comunicării organizează a 3-a sesiune de admitere la programele de master în luna iulie. Calendarul de admitere se actualizează astfel:
26 - 28 iulie 2021 (până la ora 16:00 în 28.07.2021) - înscriere candidați noi - online
29 iulie 2021, ora 9:00 - interviu online
29 iulie 2021, ora 11:00 - rezultatele concursului
29 iulie, de la ora 12:00-16:00 - confirmări
29 iulie 2021, ora 16:00 - afișarea rezultatelor finale
 
Mai multe informații, AICI

S-a lansat Metodologia tabere studențești 2021 aprobată prin Ordinul MTS 432 din 30.06.2021. Programul de tabere studențești se adresează studenților care îndeplinesc cumulativ criteriile din art. 4 al metodologiei.

Conform art.13 din Metodologia Programul Național Tabere Studențești 2021, perioada de depunere a cererilor individuale de tabără, însoțite de documentele justificative prevăzute la punctul (2) al art. 13, este 06 iulie – 11 iulie 2021, la secretariatul Facultății de Științe ale Comunicării pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Numărul de locuri repartizat Facultății de Științe ale Comunicării: 4